ACCIDENT pe TRANSALPINA. O maşină a căzut în PRĂPASTIE

Doi tineri, soţ şi soţie, în vârstă de 28 şi 26 de ani, au fost grav răniţi, marţi, după ce s-au răsturnat cu maşina pe Transalpina, la locul accidentului intervenind salvamontiştii şi fiind trimis şi un elicopter SMURD.

Salvamontiştii au intervenit pe Transalpina, în zona Văii Lotrului, unde o maşină de teren în care se aflau două persoane, soţ şi soţie din Timişoara, a ieşit de pe drumul principal şi s-a răsturnat pe un teren accidentat.

”Este vorba despre o maşină de teren în care se aflau două persoane. Au luat-o pe un teren accidentat, ieşind de pe şoseaua principală, iar la un moment dat s-au răsturnat cu autoturismul de câteva ori, până în drum.

Ambii sunt răniţi. Noi, cei de la Salvaomont, am fost în echipaj de primă urgenţă, i-am scos şi maşină şi au fost transportaţi la spital. Unul a fost preluat de Ambulanţă, iar celălalt de elicopterul SMURD”, a declarat Ioan Dodenciu, conform antena3.ro.