Un accident teribil a avut loc miercuri dimineața în județul Timiș. Un bărbat a murit strivit într-o presă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat al judeţului Timiş a fost solicitat în localitatea Săcălaz, DN 59A, km 7, pentru degajarea unei persoane încarcerate într-o presă de carton. La fața locului a fost găsit un bărbat în varsta de aproximativ 60 de ani, care decedase deja până la sosirea echipei de intervenţie. La locul intervenţiei s-a deplasat Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara cu o autospecială SMURD tip C, o descarcerare grea , 4 subofiţeri, de asemenea şi un echipaj de poliţie. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului și dacă se face cineva vinovat.