Deputatul prahovean Sorin Teju și soția acestuia se află printre victimele accidentului care a avut loc, vineri seară, pe DN 1A, în localitatea Lipănești, o persoană care se afla în aceeași mașină cu cei doi a murit.
Potrivit unor surse oficiale de la fața locului, deputatul a suferit o fractură dublă la piciorul stâng, soția sa și o altă femeie care se afla în aceeași mașină cu ei se află în comă profundă, iar o altă persoană din același autoturism a decedat, scrie Agerpres.
Alte două persoane au suferit politraumatisme, toate victimele fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Două autoturisme s-au ciocnit, vineri seară, pe DN 1A, în localitatea Lipănești, cinci persoane având nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.