ACCIDENT TERIBIL ÎN TULCEA. Şapte morţi şi opt răniţi. CULMEA INCONŞTIENŢEI: Unul dintre şoferi nu avea permis de conducere

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul petrecut, joi seară, pe DN 22, în dreptul localităţii tulcene Cataloi, iar opt au fost rănite, patru dintre răniţi urmând să fie transportaţi cu două elicoptere la Bucureşti.

UPDATE 12.05 Unul dintre pacienţi care au ajuns la Spitalul Universitar din Capitală este în stare critică, cu traumatism cranian, fracturi ale membrelor, contuzie toracică, iar celălalt, aflat tot în stare gravă, prezintă traumatism cranian, toracic, abdominal. Potrivit medicilor, amândoi se află la terapie intensivă. Unul dintre răniţi va fi supus unor intervenţii chirurgicale în cursul zilei de vineri, iar pentru celălalt se va decide dacă va fi nevoie de intervenţie chirurgicală în funcţie de starea sa. UPDATE 11.55 Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat că decizia de a-i transporta cu elicopterele pe cei patru răniţi în accidentul de la Tulcea la Bucureşti a fost luată la solicitarea spitalului tulcean.

UPDATE 11.00 Unul dintre şoferii implicaţi în accidentul rutier din judeţul Tulcea, soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea altor opt, nu avea permis de conducere, au stabilit poliţiştii tulceni, se arată într-un comunicat emis presei. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Tulcea, joi, un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, a vrut să depăşească o maşină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, şi, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a acroşat-o. În urma impactului, BMW-ul a părăsit drumul şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. De asemenea, şoferul autoturismului Audi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism Audi, condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti. În accident şi-au pierdut viaţa şapte persoane, iar opt au fost rănite. Ulterior, poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului BMW nu avea permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului. UPDATE 9.10 Unul dintre elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care a decolat de la Tulcea în această dimineaţă, în jurul orei 7.55, a adus în Capitală trei dintre răniţii în accident, respectiv o femeie cu fractură cervicală şi doi bărbaţi, în comă, intubaţi. Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo în jurul orei 9.00, răniţii urmând să fie duşi la spital. Potrivit unuia dintre medicii care au asistat pacienţii în timpul zborului, femeia are traumatism de coloană vertebrală şi multiple fracturi, dar este conştientă. Ea a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseni, pentru investigaţii. Ceilalţi doi bărbaţi sunt în stare foarte gravă, unul chiar critică, şi vor ajunge la Spitalul Universitar.

UPDATE 08.40 Alte trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie urmează să fie aduse la Bucureşti. Iar un copil, în vârstă de 10 ani, se află sub îngijirea medicilor din Constanţa. UPDATE 08.30 Un copil, în vârstă de 5 ani, rănit în accidetul de la Tulcea a fost adus cu un elicopter la Bucureşti, după ce medicii au decis că echipamentul din spotalul din Tulcea nu este performant. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi va fi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni". El a suferit politraumatisme la cap şi la torace, care pun probleme, a afirmat medicul însoţitor de la SMURD. UPDATE 08.00 Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor a decolat de la Tulcea, vineri, la ora 7,55, pentru a transporta la un spital din Bucureşti trei pacienţi implicaţi într-un accident de circulaţie, acesta urmând să aterizeze pe stadionul Dinamo în jurul orei 9,00. Potrivit MAI, un alt elicopter a decolat la ora 7,25 pentru a transporta la Bucureşti un rănit, victimă a accidentului de circulaţie de la Tulcea. Acesta va ateriza în zona Apărătorii Patriei, la Detaşamentul de Pompieri, informează MAI. În accident au fost implicate trei maşini foarte puternice, două Audi A 6 şi un BMW, din primele date reieşind că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesiv, cauzate de o cursă ilegală de maşini. Primele informaţii arată că două din cele trei maşini ar fi făcut întrecere pe o stradă des folosită de amatorii de viteză, în timp ce a treia maşină se îndrepta spre Tulcea, ocupanţii acesteia urmând să ia parte la o nuntă.

Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Tulcea, unde au fost transportate nouă persoane rănite, în urma accidentului şi-au pierdut viaţa şapte persoane, dintre care şase au fost găsite moarte la locul accidentului, iar a şaptea a murit la spital, având hemoragie internă, cu ruptură de rinichi şi ficat şi murind în timpul intervenţiei chirurgicale.
"Patru sunt grav. E un copil de 4-5 ani care este în comă, intubat, ventilat care va merge la Bagdasar, o femeie cu fractură de coloană cervicală C6-C7 cu politraumatism, care e stabilă hemodinamic, va merge tot la Bagdasar şi doi bărbaţi, unul mai grav, în comă, ventilat şi cu o fractură de gambă, va merge la Municipal, da, acolo am găsit două locuri. Ceilalţi vor rămâne în supraveghere. Momentan sunt stabilizaţi hemodinamic", a declarata directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, dr. Zaharcu Nevişer, pentru RRA. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, joi noapte, că accidentul de la Cataloi, din judeţul Tulcea, a fost foarte grav şi că a ţinut legătura cu colegii de la Tulcea.

"La solicitarea lor, a Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Tulcea deja două elicoptere de la MAI - un elicopter SMURD pentru o persoană şi un altul mare, de Poliţie, care poate lua trei tărgi, vor fi trimise în următoarele 30 de minute către Tulcea, unde aeroportul a fost deschis special. Patru persoane rănite vor fi aduse la Bucureşti. Starea lor este foarte gravă. La ora actuală, echipaje medicale de la Spitalul Floreasca din Capitală sunt deja în drum spre unitatea de aviaţie de unde pleacă elicopterele şi în jumătate de oră sper să fie în drum către Tulcea", a spus Arafat la Realitatea TV.

Acesta a spus că, deocamdată, nu poate preciza la ce spitale vor fi aduse victimele, dar că acest lucru îl vor stabili echipajele medicale care le vor evalua starea de sănătate şi care îi vor distribui în spitalele unde se va impune, în funcţie de rănile pe care le au.