Un accident rutier, soldat cu rănirea a patru persoane, dintre care trei minori, s-a produs joi după-amiaza, pe raza localităţii Devesel.
„Un bărbat în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Devesel, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul autovehiculului, izbindu-se de un copac din afara părţii carosabile.
În urma impactului a rezultat rănirea a patru persoane, pasagere în autovehicul, fiind vorba despre trei minori, cu vârste cuprinse între nouă şi 15 ani, şi un bărbat în vârstă de 40 de ani, toţi din Devesel", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Mădălina Viziru, potrivit Agerpres.
Cele patru persoane accidentate sunt stabile hemodinamic,dar cu politraumatisme. Au fost transportate de urgență la spital. Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.