Tragedie fără precedent în Italia. Un şofer în vârstă de 96 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui impact puternic dintre autoturismul pe care îl conducea, în care se mai afla şi o română, şi un altul, care circula regulamentar.
Italianul nu a acordat prioritate şi a provocat impactul devastator. În urma celor întâmplate, bătrânul şi-a pierdut viaţa, iar românca ce se afla în aceeaşi maşină cu acesta a intrat în comă.
În maşina bătrânului, care a murit pe loc, se mai afla o româncă. Este vorba despre Caterina Radion, în vârstă de 62 de ani. Femeia a fost grav rănită, potrivit Observator. Caterina Radion a fost transportată cu elicoterul, în stare critică, la spitalul Cto din Torino. La volanul Fiat-ului se afla un tânăr de 33 de ani care a suferit răni uşoare, scrie Cancan.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească de ce bătrânul de 96 de ani nu a acordat prioritate în intersecţie. Carabinierii nu exclud nici varianta potrivit căreia bărbatului i s-a făcut rău în timp ce conducea.
Sursă foto: Captură Youtube