Accident teribil, duminică seara, în Timiș; un tânăr a form omorât de elicea motorului unei parapante.
Un tânăr de 35 de ani a murit în Timiș după ce a fost lovit de elicea unei parapante cu motor. Incidentul a avut loc pe aerodromul din localitatea Gelu. Tânărul s-ar fi apropiat prea tare de aparatul de zbor și a fost lovit puternic în cap de elice. Medicii care au fost solicitați la fața locului nu au reușit să îl resusciteze pe tânăr.
Tânărul era din Timișoara și ieșea deseori să zboare cu parapanta, fiind un pasionat al aerului împreună cu prietenii săi. Duminică a zburat, dar a aterizat pe un câmp pentru a se uita la motorul parapantei. Într-un moment de neatenție, tânărul s-a apropiat de prea tare de aparatul de zbor, iar elicea i-a retezat practic zona din spate a capului. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.