Un accident rutier în urma căruia un șofer a intrat cu mașina într-un pom din dreptul unei stații de autobuz a avut în zona Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” Constanța. Nu au fost victime, dar reacția șoferului, aflat într-o stare euforică, i-a amuzat pe polițiști și cadrele medicale.
Accidentul a avut loc puțin după ora 21,00 pe bulevardul Soveja în stația de autobuz din apropierea Academiei Navale. Tânărul de la volan s-a infipt cu mașina într-un copac și nu a ieșit din autoturism până la sosirea polițiștilor. Părea să fi consumat ceva pentru că era în stare euforică și răspundea polițiștilor, râzând.
După o primă investigație sumară, cadrele medicale de pe Ambulanță l-au întrebat dacă îl doare ceva. "Am o durere in cot de munca", a reacționat, râzând, tânărul. Polițiștii l-au urcat în mașina Serviciului Rutier și l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța pentru investigații medicale dar și pentru prelevarea probelor de sânge în vederea stabilirii substanței pe care a consumat-o.