Accident înfiorător în România, cu morți și răniți. Impactul a fost devastator

Două persoane au murit și alte două sunt grav rănite în urma unui cumplit accident care a avut loc, pe DN22, la ieșire din județul Constanța spre județul Tulcea, unde traficul rutier se desfășoară alternativ, prin dirijare.

În accidentul de circulație, care a avut loc în urmă cu puțin timp, au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit violent, pe DN22, în apropierea comunei Mihai Viteazu. „Am fost solicitați să intervenim la un accident pe DN22.

La fața loculului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD C și o ambulanță SMURD B”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.

Echipele medicale au constatat că două dintre persoanele implicate în accident erau deja decedate. Celelalte două victime, care prezentau trauamtism toracol abdominal, fiind conștiente, au fost transportate  la Spitalul Județean de Urgență Constanța, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ, Claudia Tatarici.

Și Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 22 Constanța – Babadag, în zona localității Mihai Viteazu, județul Constanța, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, rezultând două persoane decedate și alte două rănite. Traficul se desfășoară alternativ, prin dirijare.

Polițiștii de la Circulație efectuează cercetarea la fața locului, urmând să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul. Evenimentul rutier are loc după mai puțin de 24 de ore de la un alt accident, care a avut loc tot în județul Constanța, pe DN2A spre Hârșova, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața.

Oficial, de la IPJ Constanța

„Astăzi, în jurul orei 12.55, un bărbat de 56 de ani a condus un autoturism pe DN22, dinspre Constanța către Tulcea și, ajungând în zona km 242+850, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, care circula dinspre Tulcea către Constanța.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerului dreapta față (femeie, de 53 de ani) din primul autoturism și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și pasagerei dreapta față, în vârstă de 25 de ani, din al doilea autoturism.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”.

(Surs Foto-ISU Dobrogea)