Accident GROAZNIC. După ce a fost lovit de un SCUTER, unui şcolar i s-au înfipt tacâmurile în GÂT. Imagini HORROR | FOTO

Un elev de 12 ani a suferit un accident teribil în apropierea şcolii. Grăbindu-se să intre în curte cu mâncarea cumpărată, el a fost lovit de un scuter, iar în cădere, beţişoarele pe care le-ar fi folosit pentru a mânca i s-au înfipt în gât.

Jun Chia a ieşit în pauză pentru a-şi cumpăra de mâncare. Şi-a luat o porţie de paste, pentru care a primit şi două beţişoare, spre a le folosi atunci când mănâncă. Fugind să intre în clasă, pentru a mânca pastele înainte de a se răci, copilul a fost accidentat de un scuter condus de părintele unuia dintre colegii săi. În urma căzăturii, beţişoarele i s-au înfipt în gât.

Conducerea şcolii a chemat imediat o ambulanţă, iar Jun Chia a fost dus de urgenţă la spital. Medicii i-au făcut mai multe radiografii şi au constatat că beţişoarele nu i-au cauzat nicio rană care să îi pună în pericol viaţa. Medicul care l-a tratat a declarat că elevul a avut noroc, însă din pricina faptului că beţişoarele erau din fier, există riscul apariţiei unei infecţii.

Copilul este sub observaţia doctorilor şi va fi externat în curând, scrie The Mirror.