Accident grav, vineri dimineața. Cinci persoane la spital

Accident grav, vineri dimineață, pe Calea Torontalului din Timișoara. Cinci persoane au fost transportate de urgență la spital, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit violent. Printre persoanele rănite se numără și doi copii.

Incidentul s-a produs în apropierea benzinăriei Petrom, de la intrarea în Timișoara, pe DN6. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a ieșit din stația de alimentare fără să se asigure. Mașina sa a fost izbită în plin de un microbuz condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 28 de ani.

Doi copii și o femeie, aflați în autoturism, respectiv doi adulți din microbuz, au suferiit răni grave și au fost transportați de urgență la spital. Șoferii autovehiculelor și alți doi pasageri au scăpat teferi. „Un bărbat de 40 de ani conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o stație de carburant nu s-a asigurat la schimbarea benzilro de circulație, intrând în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma impactului cinci persoane au fost transportate la spital, între care doi minori și trei adulți”, a transmis Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, 6 ambulanțe – 3 SAJ și 3 SMURD – și o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Sursa foto: de Banat.ro)