Un tânăr a murit, iar alte trei persoane au ajuns de urgență la spital, duminică, în urma unui accident rutier care s-a petrecut pe DN 1, în zona localităţii braşovene Vlădeni.
Potrivit ISU Braşov, la sosirea pompierilor militari şi a paramedicilor de la SMURD şi a unui echipaj al Ambulanţei, două persoane erau încarcerate.
Tânărul de 19 ani a decedat, iar un altul, de aceeaşi vârstă, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, inconştient, cu traumatism cranio-cerebral. O femeie de 55 de ani a suferit un traumatism toraco-abdominal, iar o tânără de 25 de ani - o fractură la un picior, ambele fiind, de asemenea, transportate la spital.
În prezent, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului, din primele cercetări în acesta fiind implicate două autoturisme.
Traficul în zonă a fost blocat, scrie Agerpres.