Accident grav în România. O femeie și doi copii, izbiți de o mașină pe trotuar

Un accident rutier grav în care au fost implicați o femeie și doi copii mici a avut loc sâmbătă, pe o stradă din municipiul Ploiești.

Cele trei victime au fost acroșate pe trotuar de o mașină. Autoturismul care i-a lovit pe cei trei a ajuns pe trotuar, ca urmare a impactului cu o altă mașină.

Conform primelor date, se pare ca accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurarii la schimbarea direcției de mers. În urma oliziuni dintre cele două autoturisme, unul dintre vehicule a fost proiectat pe trotuar, unde a acroșat-o pe femei și pe cei doi minori.

Potrivit maiorului Florin Chivu, din cadrul ISU Prahova, cele trei victime, respectiv femeia și cei doi copii, au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale și pentru a li se efectua investigații medicale, notează observatorul ph.ro.

IPJ Prahova a anunțat că traficul rutier în zonă este dirijat.