Duminică după-amiază, un accident grav a avut loc pe străzile din Cluj, în localitatea Căpuşu Mare. În urma coliziunii, cinci persoane au fost rănite și transportate la spital, printre aceștia fiind și un copil. Cel mai grav rănit este un tânăr de 20 de ani.
Un accident grav a avut loc duminică după-amiază în comuna clujeană Căpuşu Mare. Coliziunea s-a produs între un tir și un autoturism, iar cinci persoane au fost transportate la spital. Conform informațiilor oferite de ISU Cluj, inițial, la locul accidentului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, trei echipaje SMURD și unul SAJ. Ulterior a fost solicitată și intervenția pompierilor. Un singur pasager a rămas blocat în mașină și a avut nevoie de ajutorul echipelor de descarcerare. Acesta era conștient, însă avea multiple traumatisme.
"Intervenţie cu descarcerare în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare. Două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi unul SAJ au acţionat pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă rezultată în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare.
Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.40, iar în momentul sosirii la faţa locului au găsit un autocamion şi un autoturism avariate, în cel din urmă fiind un bărbat încarcerat, în stare de conştienţă şi cu multiple traumatisme. Salvatorii au acţionat cu utilajele hidraulice pentru a asigura accesul către victimă, iar după îndepărtarea caroseriei contorsionate a fost extras cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite", informează ISU Cluj.
În urma coliziunii, un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit. Acesta a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat de urgență la spital. Echipele medicale de la fața locului au acordat îngrijiri și pentru alți pasageri ai autovehiculelor implicate în accident. Este vorba despre doi bărbați, o femeie și un copil. Aceștia au fost și ei transportați la spital, în stare conștientă și cooperanți, precizează sursa citată.
"Pompierii au asigurat măsuri de acordare a primului ajutor calificat şi protecţie a persoanelor implicate în accident, descarcerare şi măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier", a mai informat ISU Cluj.