Tragedia a avut loc în această dimineață, pe DN6, în județul Timiș. Trei oameni au murit şi altul a fost rănit după ce șoferul unui autoturism a făcut o depășire riscantă a unui autotren.
„Accidentul s-a petrecut pe DN6, în dreptul localității Remetea Mare. Au fost implicate două autoturisme şi autotren. Șoferul unuia dintre autoturisme s-ar fi angajat într-o depăşire, a intrat în coliziune cu autotrenul, după care a fost proiectat în celelălat autoturism. Trei persoane au decedat, toate aflate în autoturisme, iar șoferul autotrenului a suferitrăni”, a declarat,pentru Digi24, Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.
Potrivit sursei citate, traficul rutier este blocat în zonă, iar șoferii care vin dinspre Lugoj sunt deviați pe autostradă.