Un bărbat de 49 de ani din satul Apatiu a murit, iar un altul de 47 de ani din Dej este grav rănit după ce maşina în care se aflau a derapat astăzi şi a căzut în albia râului Bistriţa.
Şoferul a pierdut controlul volanului în apropierea unui pod şi a căzut cu maşina direct în albia râului de la o înălţime de peste 4 metri. În cădere, autoturismul s-a izbit de un bolovan. În urma impactului, pasagerul din dreapta a murit pe loc, iar şoferul a fost grav rănit. Circulaţia rutieră pe o porţiune din DJ 173 A de la baza barajului de al Colibiţa şi până în vârful muntelui se face pe propria răspundere fiindcă starea drumului este foarte degradată, iar autorităţile nu au reuşit să-l repare. Tronsonul pe care s-a produs accidentul este însă în aval de zona respectivă.