ACCIDENT GRAV de microbuz. Un MORT și peste 20 de RĂNIȚI. ISU a activat PLANUL ROȘU

Un microbuz a fost implicat într-un accident grav, în județul Harghita, în urma impactului cu un autoturism. Peste 20 de persoane au fost rănite, iar șoferul autoturismului a murit. ISU a activat Planul Roșu de intervenție.

Accident grav în județul Harghita. Un microbus plin cu pasageri a lovit, în plin un autoturism, pe DN 12, în dreptul localității Sâncrăieni. În autovehiculul de persoane se aflau 20 de persoane, care prezintă răni ușoare. În acest moment se face evaluarea tuturor ocupanților.

Din primele informații transmise de ISU Harghita, o persoană a murit iar alta este grav rănită, fiind încarcerată. Ambele victim se aflau în autoturism.  

A fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale de la nivelul întregului județ. 

La fața locului au fost trimise șapte autospeciale ale SMURD și ale Ambulanței Județene.