Un accident rutier grav, în urma căruia cel puțin trei persoane au fost rănite, una fiind și încarcerată, a avut loc pe DN39, între Costinești și Tuzla. Echipaje ISU Dobrogea și cadre medicale de la Ambulanță intervin pentru salvarea victimelor. Circulația este blocată.
Accidentul de pe DN39 a avut loc în jurul orei 14,00 în urma coliziunii violente între două autoturisme. Se pare că șoferul uneia dintre mașini, fiind sub influența alcoolului, ar fi pătruns pe contrasens, conducând haotic. A intrat, astfel, în coliziune cu o mașină care circula regulamentar. În urma impactului violent șoferul vinovat a rămas încarcerat în mașină, iar două persoane din cealaltă mașină, o femeie și un copil de 5 anii, au fost rănite.
La fața locului au ajuns o autospecială ISU cu modul de descarcerare, un elicopter și trei echipaje SMURD și SAJ. Copilul, de 5 ani, lovit la cap și mâini, precum și o femeie, de 40 de ani, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, în timp ce se acționa pentru descarcerarea șoferului de 27 de ani, din cealaltă mașină. Toți trei au fost transportați la Spitalul Județean Constanța. DN39 va fi deblocat după ce polițiștii vor finaliza cercetarea la fața locului. (Foto SAJ Constanța)