Accident grav cu un autocar. Patru persoane au murit

Patru persoane au murit și încă una a fost grav rănită într-un accident rutier pe DN1 E60.

Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 14.00, pe DN1 E60, între localitățile Huedin și Bologa. ”Accidentul a avut loc între un autoturism 4x4 și un autocar. În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care una se află în stare foarte gravă, iar celelalte patru se pare că sunt decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj pentru stiridecluj.ro. Conform polițiștilor, șoferul mașinii de teren a intrat pe contrasens direct în autocarul care circula regulamentar. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că șoferul unui autoturism care se deplasa pe DN1 E60 , pe direcţia Huedin- Oradea, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, a părăsit banda sa de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autocar care se deplasa din sens opus.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, precizează IPJ Cluj.