ACCIDENT GRAV. Treisprezece persoane au murit miercuri în urma unei ciocniri puternice între un minibus aparţinând unui grup religios şi un o altă mașină pe o autostradă dîn Texas, au relatat media locale, preluate de DPA.
Alte două persoane au fost rănite în accidentul produs la Concan, la 130 de km vest de San Antonio, a relatat NBC, citând Departamentul pentru siguranţă publică din Texas.
Accidentul tragic s-a produs miercuri după-amiază în momentul în care o camionetă a făcut un viraj, ciocnindu-se frontal de minibus, la bordul căruia se aflau persoane în vârstă, pe o autostradă cu două benzi.
În minibus, care aparţine unei biserici baptiste, se aflau paisprezece pasageri.
Treisprezece dintre persoanele din minibus și-au pierdut viața, iar al paisprezecelea este în stare gravă, dar stabilă, a precizat biserica, scrie Antena 3.
În camionetă nu se afla decât şoferul, care a supravieţuit şi a fost transportat cu elicopterul la un spital din San Antonio.