Accident foarte grav, cu trei mașini implicate și cinci răniți. O femeie este în comă

Un șofer lipsit de experiență a provocat un eveniment rutier de proporții.

Un accident rutier foarte grav s-a petrecut, sâmbătă după-amiaza, în județul Sibiu, între localitățile Ocna Sibiului și Șura Mică. Un şofer de 18 ani a pătruns pe acostamentul drumului, a derapat şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în alte două maşini.

„Din primele cercetări, se pare că şoferul unui turism, de 18 ani, în timp ce conducea spre Sibiu, a pătruns pe acostamentul din dreapta, a derapat, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu două turisme conduse regulamentar din sens opus. La volanul celor 2 maşini conduse regulamentar se aflau o femeie in vârstă de 32 de ani şi un bărbat in vârstă de 37 de ani.

Toti cei implicaţi sunt din municipiul Sibiu. Mai multe persoane au fost transportate la spital, printre care şi un copil in vârstă de 7 ani. Traficul este blocat în continuare", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welte.

Cinci persoane care au suferit în urma impactului au ajuns de urgență la spital. Printre ele se află și un copil în vârstă de 7 de ani. În starea cea mai gravă se află o femeie de 32 de ani, care este în comă.

„SAJ Sibiu trimite de urgenţă un echipaj de tip C la un accident rutier produs intre localităţile Ocna şi Şura Mică. Sunt implicate trei autoturisme şi din primele informaţii cinci persoane. O persoană de sex feminin a fost încarcerată. La locul accidentului se deplasează şi forţe ISU.

Persoana de sex feminin de aproximativ 32 ani este asistată de echipajul SAJ, se află în stare comatoasă, a fost intubată şi prezintă traumatism cranian, comă, multiple fracturi contuzii şi escoriaţii”, au comunicat reprezentanții de la Ambulanţa Sibiu.