Accident feroviar lângă Ozimek. 18 persoane rănite, dintre care 7 grav

Cel puțin 18 persoane au fost rănite, în Polonia, în urma unui accident feroviar petrecut lângă localitatea Ozimek, din estul țării.

Șapte dintre răniți sunt în stare gravă în urma unei coliziuni între un tren şi un camion, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, Pawel Fratczak, citat de AFP, preluată de Agerpres

Răniţii au fost transportaţi cu elicopterul şi ambulanţa la spitale. „Trenul transporta între 250 şi 300 de pasageri. Unul dintre vagoane a deraiat”, a mai spus Fratczak. 

Accidentul s-a petrecut vineri după-amiază la o trecere la nivel cu calea ferată din apropiere de oraşul Ozimek. Cauzele accidentului nu sunt încă stabilite clar. 

Purtătorul de cuvânt al pompierilor a mai precizat că şoferul camionului nu a fost rănit în accident, dar mașina a fost total distrusă. (Foto: fakt.pl)