Două persoane au murit, iar alte patru au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit, violent, marți seara.
Accidentul a avut loc pe centura Timișoarei. ”ISU TIMIȘ a intervenit la un accident rutier între 2 autoturisme pe centura municipiului Timișoara. În urma accidentului au rezultat 6 victime. La fața locului a au deplasat 3 autospeciale din cadrul celor 2 detașamente de pompieri din Timișoara, 2 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 17 subofițeri și 1 ofițer.”, transmit pompierii militari. Două persoane au murit pe loc. Femeia care se afla la volanul unui VW era studentă la Universitatea Politehnica, iar în prezent urma un internship la una dintre multinaționalele din oraș. Alături de ea și-a pierdut viața unchiul său, pasager în mașina. Cei patru ocupanți ai Opelului cu care aceasta a intrat în coliziune au necesitat îngrijiri medicale.