Accident de tren în județul Brașov. Doi adolescenți, un băiat de 19 ani i o fată de 16 ani, au ajuns la spital. Au scăpat, ca prin minune, cu viață.
Un accident care aproape a curmat viața unor tineri a avut loc, în jurul orei 15.30, în apropierea magazinului Penny, din Râșnov. Un tânar, în varsta de 19 ani, din Râșnov, aflat la volanul unui mașini Volkswagen, nu a respectat semnalele acustice și optice, aflate în funcțiune, de la nivel cu calea ferată, fiind surprins și accidentat de trenul personal care circula dinspre Brașov către Zarnești. Oficiali din Poliția Română au precizat că, în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducatorului auto și a pasagerei autoturismului, care au fost transportați la spital.
Băiatul prezenta escoriații la nivelul feței și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, iar pasagera, o adolescentă de 16 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja. Fata a fost transportată la Spitalul de Copii.
„Un tânăr în vârstă de 19 ani din Râșnov nu a respectat semnalele acustice și optice aflate în funcțiune, de la nivel cu calea ferată fiind surprins și accidentat de trenul transport persoane care circula dinspre Brașov către Zărnești. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducatorului auto și a pasagerei autoturismului, care au fost transportați la spital. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpa”, a detaliat oficialul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, citat de mytex.ro.