Accident, cu trei victime, pe Autostrada Soarelui

Trei persoane au fost rănite într-un accident pe autostrada A2 după ce mașina în care se aflau a intrat în parapet din cauza ploii și a neatenției în conducere a șoferului.

Accidentul s-a întâmplat, cu puțin timp în urmă, la kilometrul 212, în dreptul localității Valu lui Traian, echipele de intervenție fiind la fața locului. A avut loc la ieșirea dinspre A4 către Autostrada Soarelui pe sensul de mers către București, pe fondul neatenției în conducere, în condiții de ploaie torențială.

La locul accidentului au fost trimise echipe de intervenție ale ISU Dobrogea cu o autospeciala de stingere, o ambulanță SMURD B,  o ambulanță SAJ și un elicopter. Salvatorii spun că nu sunt persoane încarcerate. Cei trei răniți sunt transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța. (Foto IPJ Constanta)