ACCIDENT ca în filmele cu prosti. Două mașini de poliție s-au ciocnit în centrul Clujului

Sâmbăta trecută, pe două străduțe din centrul Clujului, două mașini de poliție se grăbeau la un eveniment care ulterior s-a dovedit că nu există. Ceea ce a urmat va scoate din conturile IPJ Cluj, câteva mii de lei pentru reparația a cinci mașini.

Pe numărul de urgență, susțin sursele EVZ, a fost primit un apel de urgență care anunța că un grup de tineri distrug oglinzile mașinilor parcate pe strada Baba Novac. Totul s-a întâmplat în data de 16 mai, dimineața, la ora 5.30. La eveniment au fost trimise două echipaje de la Secția 1 de Poliție din Cluj Napoca, fiecare grăbindu-se să ajungă primul la eveniment.

Ulterior, la intersecția străzilor Baba Novac cu Avram Iancu, cele două mașini de poliție s-au ciocnit între ele și apoi au ricoșat în alte trei autoturisme parcate regulamentar. Unul dintre  proprietarii mașinilor avariate care și-a găsit mașina avariată a fost să reclame accidentul la Poliție, dar a aflat că incidentul a fost produs chiar de polițiști. După accident, oamenii legii au plecat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, fără ca măcar să lase în parbriz un bilet cu numărul de contact al șoferului vinovat.

”Sâmbătă dimineața mi-a fost lovită mașina pe strada Baba Novac. Am fost la Poliție și după mai multe plimbări am aflat cine mi-a lovit mașina și cum s-a întâmplat. Pe scurt: două mașini de poliție s-au ciocnit într-o intersecție și au ricoșat în mașina mea și de acolo în alte două mașini”, a declarat proprietarului uneia dintre mașinile avariate în accident.

Polițiștii care conduceau cele două mașini de poliție au fost testați pentru alcool dar rezultatul a ieșit zero. Pagubele produse vor fi suportate de compania de asigurări care a asigurat parcul auto al IPJ Cluj.