MISTERELE UNUI ACCIDENT AVIATIC: Specialiştii demontează teza "eroului", prezentată de MApN. Ei susţin că patru persoane au părăsit aparatul de zbor între momentul impactului şi cel al exploziei.
Comandantul Componentei Operaţionale Aeriene a MApN, Victor Strâmbeanu, a declarat ieri că nici unul dintre cei care se aflau în avionul prăbuşit la Tuzla n-a apucat să sară din aparat înainte de impactul cu solul. Cei trei supravieţuitori iniţiali ar fi fost scoşi din avionul în flăcări de un coleg aflat în apropierea pistei, comandorul Marian Marin, cel care a observat accidentul - mai susţine MApN.
Oficial, anchetatorii iau în calcul trei ipoteze: eroare umană, defecţiune tehnică sau condiţii meteo nefavorabile.
Patru oameni ar fi sărit din avion
Versiunea oficială, a "eroului" Marin, e contrazisă atât de militari de la Tuzla, cât şi de specialişti. Surse din cadrul Aerodromului Tuzla susţin că pilotul Daniel Bâlsanu ar fi sărit primul din avionul AN-2. De menţionat că Bâlsanu, martor-cheie al accidentului, a suferit cele mai puţine răni şi se află în afara oricărui pericol.
După el ar fi sărit maistrul militar Marius Nazare, care s-ar fi aflat tot în cabina pilotului. Şi Nazare a supravieţuit, dar e grav rănit la Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti. Ultimul ar fi apucat să părăsească avionul locotenentul Liviu Antim, care însă a decedat în noaptea de luni spre marţi la Spitalul Militar din Bucureşti, din cauza fracturilor şi arsurilor suferite şi pentru că aorta i-a fost perforată în urma accidentului.
Surse din rândurile anchetatorilor susţin că şi femeia-pilot, Lavinia Guiţă, ar fi părăsit carlinga. Cadavrul ei carbonizat a fost descoperit lângă avion şi nu înăuntru.
Aceleaşi surse adaugă că, în vreme ce echipajul din cabină ar fi ieşit prin chepeng, paraşutistul Antim ar fi ieşit pe uşă. În orice caz, spun sursele citate, pilotul, maistrul militar şi paraşutistul Liviu Antim nu s-ar mai fi aflat în avion la momentul exploziei. Se demontează, astfel, legenda "eroului" Marin.
Potrivit pilotului comandor instructor Cezar Osiceanu, "singura explicaţie posibilă a faptului că pilotul şi maistrul militar au scăpat e aceea că nu s-au mai aflat în avion în momentul exploziei. Cel mai probabil au fost aruncaţi prin chepeng sau prin geamuri. Pilotul nu a avut, probabil, centura de siguranţă pusă, iar locul maistrului e pe un scăunel rabatabil, aflat între scaunele piloţilor, scaun care nu e prevăzut cu centură de siguranţă. Celălalt pilot a avut probabil centura pusă".
"AN-2 nu poate lua foc decât de la motor, din faţă. Deci cabina piloţilor ia foc prima, cei mai expuşi în caz de incendiu sunt cei din cabina piloţilor", adaugă Osiceanu. El mai spune că "acest tip de avion are o portanţă extraordinară, poţi efectua viraje cu el şi la 60 km/h. Noi îi spuneam avion-pensie, fiindcă nu omorâse niciodată pe nimeni". (Au contribuit Raluca Dan, Feri Predescu, Ionuţ Stănescu şi Mihai Şoica)
VICTIME
Lavinia Guiţă picta icoane pe sticlă
Copilotul Lavinia Guiţă, singura femeie din echipajul avionului AN-2 prăbuşit la Tuzla, avea 26 de ani şi, pe lângă pasiunea pentru zbor, îi plăcea să picteze icoane pe sticlă. Prima expoziţie a avut-o în 2006, când încă era studentă la Academia Forţelor Aeriene de la Braşov.
Vestea morţii ei a întristat întreg oraşul Mediaş, judeţul Sibiu, mai ales că familia ei a mai trecut printr-o dramă, acum câţiva ani, când tatăl Laviniei a murit de cancer.
"Ştiam că zborul era visul vieţii ei. Era foarte încântată de ceea ce face, era o tânără curajoasă. I se luminau ochii când vorbea despre meseria ei. Doreasă se remarce", spune Cătălina Halmaghi, directorul Şcolii Generale "Mihai Eminescu", unde mama Laviniei este profesoară de limba franceză.
Între Legiunea Străină şi Afganistan
Şi locuitorii oraşului Mangalia sunt marcaţi de catastrofa petrecută luni după-amiază, în urma căreia soldatul Cosmin Florescu (25 de ani) şi-a pierdut viaţa. Familia sa păstrează la loc de cinste diploma de absolvire a cursului de "specializare antitero" de la Centrul de Instruire pentru Operaţiuni Speciale.
Cosmin Florescu, care fusese în Legiunea Străină, aştepta să plece în Afganistan. "Şi-a iubit atât de tare meseria, povestea exact cum sărea, era atât de mândru şi nu avea frică de nimic. Aştepta să plece în Afganistan, a zis că acum cariera e pe primul loc", spune printre lacrimi logodnica lui Cosmin.
Oficiali acuzaţi
Pe de altă parte, imediat după accident, familiile paraşutiştilor morţi au venit pe aerodromul de la Tuzla pentru a afla dacă rudele lor se află sau nu printre victime. Rudele militarilor le-au reproşat jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi la faţa locului că nu au făcut nimic pentru a le uşura suferinţa: "De ce ne goniţi? De ce ne ţineţi cu sufletul la gură?".
Antim urma să se căsătorească anul viitor
Locotenentul Liviu Antim, 26 de ani, a decedat întrucât aorta i-a fost perforată. Ofiţerul suferise, de asemenea, multiple fracturi, dar şi arsuri.
Potrivit unor surse, medicii constănţeni au realizat că existau foarte puţine şanse ca acesta să mai poată fi salvat, dar l-au trimis, totuşi, la Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti, acolo unde a şi fost înregistrat decesul. Trupul neînsufleţit al lui Liviu Antim a fost transportat, ieri, la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", pentru efectuarea necropsiei.
- Liviu Antim absolvise Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Con stanţa şi era scafandru în cadrul Forţelor Navale. S-a apucat de paraşutism în urmă cu un an, cu gradul de “aspirant", dobândind rapid rangul de locotenent. El urma să se căsătorească anul viitor cu o tânără de profesie scafandru instructor. Potrivit apropiaţilor, Liviu Antim era pasionat de profesia de militar şi foarte atras de tot ceea ce însemna sport extrem.
- Maistrul militar de clasa a IV-a Marius Nazare este în continuare internat la Spitalul Militar din Bucureşti, starea sa fiind stabilă, potrivit oficialilor MApN, în pofida rănilor grave pe care le-a suferit. Surse me dicale ne-au declarat că Marius Nazare este rănit grav la coloana vertebrală.
- Pilotul avionului AN-2, căpitanul Daniel Bâlsanu, se află în afara oricărui pericol, el fiind cel mai uşor rănit. Bâlsanu este, de asemenea, internat la Spitalul Militar Bucureşti. (Ionuţ Stănescu, Cristian Vasilcoiu)
CONSTANŢA
Trupele speciale ale marinei
Cei nouă paraşutişti decedaţi în accidentul de la Tuzla erau angajaţi ai Centrului de Scafandri ai Marinei Militare Române din Constanţa. În general, misiunile pentru care scafandrii centrului se antrenează sunt strict secrete, ei fiind pregătiţi mai ales pentru operaţiuni de deminare subacvatică.
Potrivit unor surse apropiate centrului de la Constanţa, principalele misiuni desfăşurate sunt cele de "căutare şi distrugere a minelor lansate de inamic în porturi şi rade, unde nu pot acţiona forţele navale specializate în lupta contra minelor, distrugerea navelor de luptă şi a unor obiective importante în porturi şi pe litoralul inamic, salvarea echipajelor submarinelor avariate, efectuarea de intervenţii la mare adâncime". În plus, scafandrii de la Constanţa făceau antrenamente de paraşutism pentru a învăţa să coboare pe navele de luptă sau direct în apă. (Feri Predescu)
VECINII, DESPRE COMANDORUL JIANU
"Ne făcea cu mâna când trecea cu elicopterul"
Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie "Aurel Vlaicu" din Boboc, lângă Buzău, e în doliu. A pierdut în câteva secunde patru profesionişti: comandorul Nicolae Jianu (49 de ani), locotenent-comandor Cătălin Vicenţiu Antoche (34 de ani), loco tenentul Lavinia Guiţă (26 de ani) şi maistrul militar clasa I Răzvan Rângheţ (43 de ani).
"E greu de vorbit despre un asemenea om"
De doi ani şi jumătate, comandorul Nicolae Jianu conducea instituţia în care învăţase ABC-ul aviaţiei. A mai absolvit, în 1994, Facultatea de Aviaţie şi Apărare Antiaeriană din cadrul Academiei Militare.
Între 2005 şi 2007, a îndeplinit funcţia de locţiitor al comandantului la Baza 95 Aeriană, iar înainte de asta a fost şeful Biroului de navigaţie aeriană şi şeful secţiei de securitate a zborurilor la Statul Major al Forţelor Aeriene. Jianu era de loc din comuna Cilieni, judeţul Olt.
De când a primit funcţia de comandant al Şcolii de Aviaţie, se mutase împreună cu familia - soţia şi cei doi băieţi - într-o casă închiriată, pe o stradă liniştită de la marginea Buzăului. Timp suficient ca vecinii să-l cunoască şi să ajungă să-l plângă acum.
"E greu de vorbit despre aşa un om. Sunt vecini născuţi aici cu care nu ne înţelegeam aşa bine. Câteodată, când survola cu elicopterul, ne făcea cu mâna. Ne zicea apoi: «V-am salutat de la înălţime». Ultima oară l-am văzut duminică seară, când a venit cu maşina acasă. Ca să auzim luni seară că era în avionul care s-a prăbuşit...", spune Ion Mânzu, unul dintre cei care l-au cunoscut pe comandor.
În această dimineaţă, trupul lui Nicolae Jianu va fi adus cu o aeronavă la aerodromul din Boboc. Slujba de înmormântare va fi oficiată mâine, în Bucureşti.