ACCIDENT AVIATIC în Elveția soldat cu trei MORȚI

Doi adolescenți și-au găsit sfârșitul, în timp ce zburau cu un avion de mici dimensiuni, în vacanță, în Elveția. Există și un supraviețuitor, care se află în stare gravă, iar pilotul a decedat.

Un avion monomotor s-a prăbușit vineri, în zona masivului muntos Diavolezza, din sud-estul Elveţiei, a anunţat poliţia elveţiană, relatează Agerpres.

 

La bordul aparatului de mici dimensiuni se aflau patru persoane, dintre care doi adolescenţi de 14 ani, aflaţi în vacanţă în cantonul elveţian Grisons.

 

Atât copiii, cât și pilotul monomotorului au decedat. În avion se mai afla un tânăr de 17 ani, care are multiple răni grave, dar a supraviețuit.

 

Poliţia elvețiană a deschis o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor prăbuşirii avionului.