Cel puțin o persoană a murit în urma unui accident violent între un autoturism și un autocar, petrecut pe DN 1 în județul Brașov.
Potrivit ISU Brașov, traficul rutier a fost blocat între localitățile Vlădeni și Perșani pe ambele sensuri, circulația fiind deviată prin interiorul localității.
Un autoturism s-a izbit violent de un autocar, între Vlădeni și Perșani, iar ulterior s-a răsturnat.
În urma impactului, două persoane au fost descoperite încarcerate. Două echipaje SMURD au intervenit la locul accidentului, unul echipaj pentru descarcerare și o autospeciala cu apă și spumă , alături de o autospecială de la SVSU Codlea.
Dintre cei doi pasageri ai automobilului, un bărbat de 30 de ani a fost găsit conștient, însă o femeie de 24 de ani, care se afla alături de acesta în mașină, a fost găsită de echipajelede intervenție în stop cardio-respirator și, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată.
Din fericire, niciunul dintre ocupanții autocarului plini cu turiști nu a suferit răni care să necesite intervenția medicală.
Potrivit primelor date furnizate de polițiști, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauza oboselii la volan, și a s-a ciocnit de autocarul condus regulamentar. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, dar rezultatul a fost negativ, au mai precizat polițiștii, potrivit Realitatea de Brașov.