Academicianul Ovidiu Bojor are 91 de ani, supranumit „împăratul plantelor”, susţine că tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte nu sunt simple utopii. Domnia sa este convins că prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare şi printr-un zâmbet dăruit Universului ne putem reseta întreaga viaţă. Într-un interviu acordat recent, longevivul academician vorbeşte despre oamenii supăraţi care „usucă florile din jur cu gândurile lor, despre Universul care este asemeni unei oglinzi”.
“Edward Bach a avut o intuiţie fantastică atunci când a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sensibilitate extraordinară, care a fost deja dovedită de nenumărate experimente. Se ştie azi că gândurile noastre le influenţează direct. N-aţi observat cum oamenii depresivi uscă florile din jurul lor cu gândurile pe care le au? Am avea multe de învăţat de la ele, dar în primul rând despre ce înseamnă dăruirea şi jertfa. Îmi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Florile parfumează mâinile care le strivesc. (...)Trebuie să învăţăm să dăruim şi să ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumnezeu dăruieşte celor care se dăruiesc. Să dăruieşti ce poţi: dacă ai o haină, o haină, dacă poţi da un sfat, un sfat, o îmbrăţişare, un ajutor, un zâmbet măcar. Şi ce vei dărui se va întoarce înzecit. Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâmbeşte şi el! (…) Când eram mic, într-o anumită formă. Dar, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pildă, felul în care se spune în liturghie “Cu frică faţă de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Cum adică? Spre Dumnezeu trebuie să te duci cu dragoste. Sau alta “şi nu ne duce pe noi în ispită”. Păi, nu Dumnezeu ne duce în ispită, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “şi fereşte-ne pe noi de ispită”. Eu nu cred nici în iad, iadul e pentru proşti. Dumnezeu nu te arde cu smoală şi nici nu te fierbe-n cazane! Dar pe unii oameni nu-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucrurile astea, am învăţat să comunic într-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Conduceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi nevăzute”, precizează Ovidiu Bojor pentru ampress.ro.
Puteţi citi integral interviul AICI.
Cele 7 „porunci" ale lui Ovidiu Bojor 1 Nu fi invidios! Un filosof antic spunea că invidia roade pe invidios precum rugina roade fierul. Maxima aceasta spune tot despre efectul acestui sentiment. 2 Nu lupta neloial pentru existenţă! În prezent, indivizii mai puţin înzestraţi intelectual îi răpun pe cei dotaţi superior sub aspect intelectual. 3 Nu fugi după bani! În caz contrar, vei ajunge să ai un stil de viaţă alert care antrenează după sine o alimentaţie improvizată şi vei face exces de stimulente şi de excitante. 4 Nu-ţi schimba brusc modul de viaţă! Se pot produce dereglări cu repercursiuni majore asupra organismului. 5 Nu te otrăvi! Nu fuma, nu consuma alcool şi evită alimentele produse prin mijloace chimice. 6 Nu te îndepărta de natură! Nesocotirea conceptelor de bază ale celor zece porunci înseamnă îndepărtarea creaţie de Creator. 7 Nu greşi sub aspect etic şi religios! Aceste greşeli se răsfrâng asupra noastră şi ne scurtează viaţa. (sursa: adevarul.ro)