Evenimentul Zilei vă propune un dialog de substanță cu profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și reputat sociolog, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, unde tocmai s-a finalizat un studiu asupra impactului unor scenarii de evoluție a pandemiei în România. Interviul a fost structurat în patru părți din care vă prezentăm azi ultima parte.
Victor Roncea: Care este implicarea practică și deci gravitatea efectului a ceea ce numiți membrană distopică în contexte epidemiologice?
Ilie Bădescu: În general, una dintre provocările teribile ale sistemului de urgență într-o țară este să slăbească presiunea asupra sistemului public de sănătate pentru a evita griparea acestuia. În acest scop, se va acționa pentru diminuarea ratei de noi infectări (noi cazuri). Experții numesc această operație, precum remarcă R. Baird, „aplatizarea curbei epidemiologice”. Unul dintre factorii cei mai rebeli, care se opun artificial operațiunii de aplatizare a curbei epidemiologice, este tocmai fenomenul membranei distopice. De aceea, prima operațiune pe care trebuie s-o întreprindă echipele de gestionare a crizei se referă la eliminarea sau măcar diminuarea efectului distopic, ceea ce s-ar numi „liniștirea populației”, antrenarea ei în stări psiho-spirituale care pot diminua fricile, alarma, angoasele legate de ideea bolii grave și a morții (nevrozele cele mai reprezentative în pandemii sunt cele care îmbracă forma angoaselor flotante, a fricilor persistente, care dezorganizează comportamentul și crează fluctuații emoționale așa de mari încât persoana dobândește un tip special de handicap dobândit pe care, în studiile noastre, l-am asimilat handicapului relațional, dificultăților de relaționare coerentă, predictibilă).
Dintre aceștia (nevroticii pandemiei) se recrutează și rata, foarte redusă, e drept, a candidaților la comportamente suicidare, încât efectele de fundal ale membranei distopice sunt mai grave decât ne putem închipui. Cu aceste efecte secundare, care preschimbă pandemia virală de COVID-19 într-o epidemie distopică psihogenă, se poate lupta doar „medicina sufletului”, în frunte cu asistența spirituală și duhovnicească a bisericii. O astfel de epidemie distopică, și deci atipică, a fost diagnosticată de marele psihoterapeut evreu V. Frankl la populația care a traversat războiul și grozăvia holocaustului diagnosticând nevrozele noogenice, adică cele induse de criza sensului vieții. O asemenea populație devine extrem de vulnerabilă în fața „maladiei morții”, o maladie metafizică nu doar psiho-fizică.
Pentru un astfel de profil psihoterapeutul evreu a inventat logoterapia. Secolul al XIX-lea a devoalat o teribilă deflagrație de pesimism care a sporit numărul sinuciderilor. Era vorba despre același efect de membrană distopică și mari spirite s-au războit cu aceasta izvodind opere de o extraordinară valoare. Eminescu și toată literatura romantică a ieșit din această luptă cu membrana distopică a veacului al XIX-lea. Simbolismul baudelaireian a ieșit tot din acest climat.
Acest război nu poate fi câștigat fără asistența Bisericii
Victor Roncea: V-aș propune să ne referim la unele aspecte mai concrete ale pandemiei de COVID-19 în România. Ce ne puteți spune?
Ilie Bădescu: Este clar pentru noi că lucrul cel mai apăsător al pandemiei este războiul cu membrana distopică, de al cărui deznodământ depinde capacitatea experților de a aplatiza curba epidemiologică. Or acest război nu poate fi câștigat fără o asistență duhovnicească, spirituală a Bisericii. Faptul că tocmai bisericii i se cere să iasă din dispozitiv este ori o mare eroare ori o strategie primejdioasă, cu scopuri obscure. Aș aminti remarca unui reputat jurnalist american cu privire la faptul că în acest tip de pandemie nu mai operează legea bifurcației. Altfel spus, toți se definesc prin formula unei armate în retragere, fiindcă regula de luptă cu această pandemie este retragerea nu eroismul, riposta. Eroii, cu excepția medicilor și a voluntarilor organizați, nu sunt utili ba chiar sunt factori de distorsiune.
Și totuși, există un spațiu al vocației și în acest caz: este spațiul virtual și mediatic, al mediei eclesiale, al intervenției marilor duhovnici, al învățătorilor care intră prin aceste canale în casele noastre cu mesaj formativ nu doar informativ, cu chemarea grupurilor dispersate din spațiul real într-o nouă comuniune, cea a televiziunii eclesiale, a internetului eclesial. Niciodată ca acum, etimologia termenului eclesia n-a fost mai potrivită. Eclesia înseamnă a „chema afară”, adică a scoate din ordinea lumească într-o ordine mai înaltă, dată de o comuniune spirituală (ek = afară și kaleein – a chema, deci ekklesia = a chema afară).
Pandemia de COVID-19 ne invită parcă să căutăm salvare dincolo de ceea ce ne oferă spațiul obișnuit al unei viețuiri ordinare spre a ne transmuta într-o conviețuire extraordinară. Fără de ascultarea acestei chemări vom rămâne teribil de singuri, de izolați, cu sentimentul de populație refugiată, în retragere și deci învinsă. Experții numesc procedeul preventiv față de riscul contagiunii „distanțare socială”. În fapt este vorba despre un fenomen de izolare socială provocată, suscitată, cu efecte primare de prevenție, e drept, dar și cu incontestabile efecte secundare, noogenice, negative spiritual. Pentru acest fenomen de inducție noopatică, civilizația creștină a întețit recursul la terapia tainelor, în frunte cu taina euharistică, al împărtășirii din același potir, pe care actuala filosofie preventivă a eliminat-o, cu toate că studiile dedicate acestei chestiuni au arătat că deși paharul și lingurița pot fi infectate, totuși cei ce se împărtășesc nu sunt contaminați (tocmai pentru că vinul și pâinea din potir au o „natură” transubstanțială, divină, încât chiar contaminate nu induc boala. Iar lucrul acesta este sigur, demonstrat, inclusiv, cum am spus, prin studii). Oamenii trebuie să știe că spovedania și împărtășirea nu se întrerup – ei pot să-și cheme preotul acasă pentru aceste sfinte taine.
În aceste condiții rămân totuși și celălalte mijloace ale „vaccinului duhovnicesc”, cele care procură comuniunea virtuală, mijlocită de ceea ce putem denumi televiziunea și internetul eclesial. Numărul celor care ar beneficia de adunarea, pe această cale, într-o comunitate duhovnicească virtuală, de rugăciune și de tâlcuire a Scripturii, este foarte mare și pandemia poate oferi ocazia unei asemenea transfigurări a înfrângerii în victorie, a retragerii în înaintare, a defensivei în surprinzătoare ofensivă.
Tendință de aplatizare a curbei epidemiologice
Victor Roncea: Care este numărul acestei adunări care poate deveni o „armată duhovnicească” și la ce a lucrat Institutul de Sociologie al Academiei Române?
Ilie Bădescu: Pe lângă marea masă de persoane izolate dar care pot fi într-o împreună lucrare, la care ne-am referit, în ce privește problema pandemiei datele Institutului Național de Sănătate Publică ne arată la momentul discuției noastre (23 martie a.c.) că numărul de cazuri infectate atinsese cifra de 433 și probabil a crescut între timp. Față de cifra de circa 68 infectați câți erau pe 13 martie putem consemna o rată de răspândire destul de mare.
Iată graficul determinat de către Institutul Național de sănătate publică:
Aspectul curbei ar trebui să ne alarmeze. În realitate, dacă examinăm rata de creștere zilnică vom sesiza deja un efect de aplatizare a curbei epidemiologice, ceea ce arată efectul real și benefic al sistemului (de sănătate și de intervenție), altfel nu putem explica de ce de la o rată de creștere de 71% de la o zi la alta, în 11 martie, s-a ajuns la o rată de creștere de 18% de la o zi la alta în 23 martie (subliniez că rata de 200% de la prima zi a înregistrării primului infectat la a doua zi nu este relevantă dat fiind numărul mic de cazuri: 1 în prima zi și 2 în ziua imediat următoare, ceea ce a însemnat 1 la 1 anunțând riscul unei creșteri exponențiale).
În realitate, precum s-a precizat, calcularea ratelor de creștere zilnică ne arată că deja în dinamica răspândirii s-a instalat un efect de aplatizare a curbei epidemiologice, ceea ce este un fapt încurajator și el ne sugerează că sistemul de intervenție este relativ eficient. Prezentăm, pentru ilustrare, graficul ratelor de creștere zilnică a numărului de cazuri infectate (construit de către membrii grupului de analiză a efectelor pandemiei de la Institutul de Sociologie al Academiei Române).
Această curbă (vezi mai jos) ne spune că deși infectarea este prezentă și alarmantă, prin efectul de rază crescătoare a cercului celor infectați, totuși, de la o zi la alta, se înregistrează, în faza aceasta, un efect de „oboseală” socio-dinamică a valului pandemic, care anunță momentan tendința de aplatizare a curbei epidemiologice. Acest efect de aplatizare este, în opinia mea, parametrul care ne convinge, precum spuneam, de eficacitatea sistemului de intervenție, fiindcă altfel numărul de cazuri infectate s-ar menține la rate ridicate de creștere zilnică. Iată, în fine, și graficul nostru (construit de Stoica Daniela și Ilie Bădescu):
Fac precizarea că noi, la Institutul de Sociologie al Academiei, am făcut calcule pentru rata de răspândire și deci pentru gradul de izolarea socială induse de coronavirus pe țară și pe județe și am construit și hărțile corelative. Raportul este disponibil pentru instituțiile interesate și, în rezumat, va fi postat pe site-ul Institutului și al revistei Sociologia-azi.ro.