Ideea, curajul și sursa de finanțarea sunt esențale pentru a putea porni o afacere. Orice antreprenor care pornește la drum se lovește de aspectele practice ale dezvoltării unei afaceri, mai ales când multe cerințe birocratice sunt contradictorii. Pornind de la aceste realități și de la dornța de a ajuta la succesul noilor afaceri a apărut ideea unui program de dezvoltare antreprenorială: Academia Antreprenorilor.
Curajul de a pune în practică această idee aparține unei echipe de consultanți în afaceri și care își doresc să împărtășească din experiența lor celor care se decid să intre în provocatoarea lume a afacerilor.
” Academia Antreprenorilor este un program destinat celor care doresc să facă pasul către viața antreprenorială sau se află în primele luni de la inițierea afacerii. Programul încearcă să dezvolte cunoștințele necesare, pe care orice antreprenor ar trebui să le cunoască, privind administrarea afacerii.” a declarat Virgil Munteanu, coordonatorul programului.
Participanții vor învăța aspecte de strategie antreprenorială, management, dezvoltarea și aplicarea unui plan de afaceri, aspecte juridice, noțiuni de fiscalitate și contabilitate, marketing, HR..
Mediul antreprenorial s-a dezvoltat în ciuda ostilității mediului de afaceri, românii având încă o atitudine relativ pozitivă față de antreprenoriat, 52% dintre noi răspunzând pozitiv în studiul Amway AGER 2016. Entuzismul s-a mai diminuat față de încrederea în posibilitatea dezvoltării unei afaceri, doar 21% dintre români au afirmat că în viitor ar putea începe un business.
Procentele de mai sus ne plasează pe penultimul loc in ceea ce privește atitudinea față de antreprenoriat, media globală fiind de 77% la atitudinea pozitivî și 43% la potențialul de antreprenoriat. Studiul a vizat 45 de țări și s-a efectuat pe un eșantion de 50.861 persoane.
Motivele pentru care am fi tentați să începem o afacere sunt:
- 42% - să fiu propriul meu șef
- 41% - pentru a doua sursă de venituri
- 26% - să-mi pun în practică propriile idei
- 19% - realizarea unui echilibru între viața profesională și personală
- 13% - reconversia profesională
Antreprenoriatul românesc a trecut prin multe etape în ultimii ani, de la entuziasm la negativism, de la succes la eșec, din cauza lipsei de exeperiență și schmbărilor legislative și fiscale.
Antreprenorul este supus zilnic unui stres pe care mulți nu știu cum să-l gestioneze: desele schimbări ale codului fiscal, normelor de aplicare a unor legi care influențează mediul de afaceri. Aceste schimbări influențează sau se suprapun peste impredictibilitatea mediului de afaceri, termene mari de plată, neâncrederea oamenilor de afaceri străini în antreprenorii români și mediului de afaceri din țara noastră, preponderența criteriului prețul cel mai mic, lipsa feedback-ului privind ofertele respinse, diversele controale ale statului și interpretarea legilor în favoarea statului, neînțelegerea de către legiitor și de catre organele de control a economiei de piață.
„Un antreprenor trebuie să investească în educația antreprenorială, să aleagă o cale mai rapidă fața de cea de a învăța din propriile greșeli, pentru gestionarea corectă și eficientă a ansamblului de informații la care este supus, să i-a decizii conștiente, să înțeleagă contextul economic și rapiditatea cu care acesta se schimbă. Prin programul Academia Antreprenorilor ne dorin să oferim un set de instrumente care să sprijine antreprenorul în implementarea cu profit a ideii sale”