Miliardarul rus, patronul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, a cumpărat o casă situată pe Kensington Palace Gardens din West London, cunoscută ca bulevardul miliardarilor, informează The Daily Mail.
Pentru casa, care numără 15 dormitoare şi o suprafaţă mare de grădini, unde va fi construit un cort de tenis, un centru de sănătate şi un muzeu privat pentru cele şase exemplare rare de Ferrari, oligarhul a plătit 90 de milioane de lire sterline (101 milioane euro).
Potrivit publicaţiei britanice, tranzacţia s-a perfectat fără participarea vreunui agent imobiliar.
Ambramovici şi-a cumpărat această proprietate după ce a suspendat planurile de renovare pentru a transforma nouă apartamente din Belgravia într-o reşedinţă pentru familia sa. Se pare că familia sa este nemulţumită că trebuie să aştepte trei ani până la finalizarea proiectului din Belgravia.
Totodată, Abramovici este nemulţumit că nu va fi singurul proprietar al clădirii, în valoare totală de 150 milioane de lire (circa 170 milioane de euro), în condiţiile în care jumătate din proprietate aparţine Fondului Naţional pentru Obiective de Interes Istoric sau de Frumuseţe Naturală, iar în anumite zile anumite părţi ale casei trebuie să fie deschise pentru vizitatori.
Noii vecini ai lui Abramovici: Lakshmi Mittal, Bernie Ecclestone După ce se va muta la noua reşedinţă, Roman Abramovici îl va avea printre vecini pe cel mai bogat britanic, miliardarul de origine indiană Lakshmi Mittal, cu o avere estimată la 23,8 miliarde de lire (26 miliarde euro). Mittal şi-a cumpărat casa cu 57 milioane de lire (64,4 milioane de euro), în 2004, de la patronul Formulei 1, Bernie Ecclestone, şi a redenumit-o Taj Mittal.
Tot pe cel mai scump bulevard londonez mai locuiesc Jon Hunt, fondatorul agenţiei imobiliare Foxtons, şi Len Blavatnik, magnatul din petrol născut în Ucraina, care are o avere de 4,7 miliarde de lire (4,5 miliarde de euro). Strada mai cuprinde şi câteva clădiri diplomatice, printre care ambasadele Rusiei şi Israelului.