"Abramburica" ameţeşte relaţiile dintre PSD şi PNL

Liberalul Crin Antonescu i-a cerut pesedistului Victor Ponta, în şedinţa USL de ieri, să-şi ţină mai bine în frâu parlamentarii când vine vorba despre depunerea de iniţiative legislative.

Legea iniţiată de Ecaterina Andronescu, care ar fi permis celor care au picat Bacalaureatul să facă un an pregătitor la facultate, primind şi ajutor de şomaj, a marcat o sincopă în relaţia dintre PNL şi PSD. Ieri, înaintea şedinţei USL, Crin Antonescu a anunţat că nu susţine proiectul. "Nu ne aparţine această iniţiativă, nu am susţinut-o. Vă pot spune un punct de vedere personal - nu cred că asta este soluţia", a afirmat el. PNL a băgat PSD în şedinţă Liberalii susţin că nu aveau habar de iniţiativa Ecaterinei Andronescu până când senatorul PSD nu i-a pus în faţa faptului împlinit, depunând proiectul de lege la Parlament. Potrivit unor surse din cadrul USL, subiectul a fost discutat ieri de cei doi co-preşedinţi în cadrul şedinţei. Antonescu i-a cerut lui Ponta să-şi controleze parlamentarii şi să-i facă să respecte protocolul alianţei, act conform căruia orice proiect de lege şi acţiune parlamentară trebuie mai întâi supuse consultării în USL şi abia apoi puse în aplicare. Conform surselor citate, şeful PNL s-a arătat deranjat că Andronescu a făcut lobby în rândurile colegilor de partid, obţinând peste 40 de semnături pentru proiectul său de lege fără ca nimeni din conducerea PSD să se sesizeze. "S-a discutat problema că doamna Andronescu a cam depus de una singură acest proiect. Noi considerăm că era nevoie mai întâi de o consultare la nivelul conducerii USL", ne-a declarat Mihai Voicu, purtător de cuvânt al PNL. Ca rezultat al discuţiilor, Ponta a declarat, clar, că nu aprobă proiectul. "Nu cred că trebuie să intri la facultate fără Bacalaureat pentru că, uitaţi, dacă se întâmplă lucrul acesta ajunge unul ca Igaş ministru", a declarat preşedintele PSD. El a precizat că Ecaterina Andronescu - "Abramburica" nu l-a consultat dar, pe de altă parte, nici nu a spus că va retrage proiectul, motivând că nu va interzice niciunui parlamentar să depună un proiect de lege. Ponta, obsedat de EVZ Deşi proiectul a fost amplu dezbătut în mass-media, Ponta vede un singur vinovat: "Evenimentul zilei". "Propagandiştii lui Băsescu de la «Evenimentul zilei» nu mă interesează cum prezintă ei un anumit proiect pe care nici nu l-au citit. După ce citeşti proiectul îţi dai seama cât de mult înseamnă campania negativă pentru ceva ce nu există cu adevărat", a declarat Ponta. Preşedintele PSD nu a explicat ce anume nu există, atâta timp cât proiectul poate fi citit pe site-ul Camerei Deputaţilor şi el însuşi a declarat că acesta "nu reprezintă o soluţie".

"Doamna Andronescu a cam depus de una singură acest proiect. Era nevoie mai întâi de o consultare la nivelul conducerii USL." Mihai Voicu, purtător de cuvânt al PNL

DELIMITARE

Semnatarii fug de pe "proiectul Andronescu"

Între timp, unul dintre semnatarii proiectului, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, a declarat ieri, conform mediafax.ro, că nu este de acord cu proiectul de lege promovat de colega sa de partid Ecaterina Andronescu. Ea a menţionat că semnătura ei apare pe iniţiativa legislativă dintr-o eroare a consilierilor de la grupul PSD din Senat. "Acum două săptămâni, doamna Andronescu a propus în grupul nostru din Senat un proiect de lege privind organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat", a explicat ea. "Eu am fost de acord şi am semnat iniţiativa, alături de mai mulţi colegi senatori. Dintr-o eroare a unor consilieri, lista de semnături de pe celălalt proiect legislativ a fost copiată pe noua propunere. Eu nu sunt de acord cu această propunere a doamnei senator Andronescu şi am făcut cerere la Biroul Permanent al Senatului să îmi retrag semnătura de pe proiect", a explicat ea. Un aspect interesant, chiar dacă doar colateral, este că unul dintre semnatarii proiectului este senatorul Cătălin Voicu, proaspăt revenit în parlament după ce a stat câteva luni în închisoare. CITIŢI ŞI:

  • Facultate fără Bac: Toată lumea se dezice de proiectul Ecaterinei Andronescu
  • Andronescu îl dă în judecată pe Funeriu. Ponta ia în braţe proiectul care bagă la facultate picaţii la Bac
  • PSD vrea să-i bage la facultate pe cei care au picat Bac-ul. Boc cere retragerea proiectului