Micuţa actriţă din "Little Miss Sunshine", remarcată apoi din nou într-un thriller de această dată, "Signs", va juca într-un nou film horror.
Filmul "The Hive" urma să fie regizat de Joel Schumacher, însă până la urmă scaunul regizoral va fi ocupat de Brad Anderson care a mai realizat "The Machinist", "Vanishing on 7th Street" şi "Session 9", potrivit Agerpres. Noul film horror spune povestea unui operator de la linia telefonică de urgenţă (911 în SUA), interpretat de Halle Berry, care încearcă să salveze o adolescentă (Breslin). Aceasta este ţinta unui ucigaş în serie. "Abigail este extraordinară atunci când trebuie să interpreteze personaje vulnerabile şi mă simt foarte norocos că pot lucra cu ea", a declarat regizorul Brad Anderson.