Abia întors din China, Ariton pleacă din nou să discute cu investitorii din Ţara Marelui Zid

Ion Ariton, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului deAfaceri, Ion Ariton, va conduce delegaţia oficială a României la cea de-a XXI-a sesiune a Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno - Chineză de colaborare economică, ce va avea loc între 19-21 octombrie 2011, la Beijing, potrivit unui comunicat al ministerului.

Subiectele care vor fi abordate privesc stadiul colaborării economice şi comerciale bilaterale între România şi R.P. Chineză de la sesiunea anterioară a Comisiei mixte şi până în prezent, precum şi rezultatele obţinute.

În cadrul vizitei oficiale vor avea loc întâlniri cu companiile chineze interesate de proiectele majore din domeniul energetic şi infrastructurii din România.

Astfel, Ariton are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor China Huadian Engineering, Sinohydro şi China Nuclear Power Engineering Co. Ltd. Recent, companiile din China s-au arătat interesate inclusiv de investiţii în domeniul energiei nucleare din România, respectiv reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, un proiect de patru miliarde de euro. În august, o comisie condusă de premierul Emil Boc a făcut o vizită în China pentru a discuta cu premierul chinez Wen Jiabao mari proiecte mari de dezvoltare în România.