Ca pe vremea comuniștilor. Copiii care vor să se înscrie la liceu trebuie să vină cu topul de hârtie. Nu pentru că ar avea de completat sumedenie de acte, ci pentru a le lăsa școlii.
La Timișoara, elevii care vor să se înscrie la un anume liceu trebuie să aducă, fiecare, odată cu cererea, 50 de coli A4 (”ministeriale”), altfel nu li se va lua în calcul înscrierea.
Măsura îi vizează pe opuștanii care vor să se înscrie în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara. Un afiș semnat de directorul instituției de învățământ, Mioc Adina Daniela, le cere elevilor care vor să se înscrie în clasa a IX-a sau la școala profesională să aducă cu ei, pe lângă cerere, carte de identitate, dosar plic de carton și „50 de coli xerox”.
Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” este ”Școală Europeană” din 2009.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș avertizează că cererea conducerii școlii este ilegală, având în vedere în primul rând de faptul că în România învățământul este gratuit.