Fondul care administrează averea cântăreţului Michael Jackson a dat în judecată miercuri postul de televiziune ABC, informează Reuters.
Fondul acuză ABC că a difuzat săptămâna trecută un documentar despre ultimele zile din viaţa "regelui muzicii pop", în care au fost utilizate cântece şi videoclipuri ale artistului fără permisiunea moştenitorilor acestuia, informează .
În acest proces, demarat pentru încălcarea drepturilor de autor, a fost pusă sub acuzare şi compania care deţine postul de televiziune ABC, Walt Disney Co. Plângerea a fost depusă la Tribunalul Federal din Los Angeles şi vizează "The Last Days of Michael Jackson", o emisiune specială cu o durată de două ore, difuzată pe 24 mai. Valoarea despăgubirilor cerute nu a fost făcută publică.
"La fel ca în cazul companiei Disney, forţa motrice a afacerilor coordonate de fondul nostru constă în drepturile de proprietate intelectuală. Cu toate acestea, dintr-un anumit motiv, Disney a decis că poate să utilizeze în regim de gratuitate cea mai valoroasă proprietate intelectuală a fondului", au afirmat reprezentanţii fondului care administrează averea cântăreţului Michael Jackson.
Un purtător de cuvânt al postului ABC a spus că nu au analizat deocamdată învinuirile ce i-au fost aduse în instanţă, dar au apărat decizia de a difuza acel program TV.
"Documentarul ABC News a explorat viaţa, cariera şi moştenirea lui Michael Jackson, care a rămas un subiect de mare interes pentru oamenii din lumea întreagă, şi nu a încălcat drepturile fondului artistului", a precizat acelaşi purtător de cuvânt într-un e-mail.
Cântăreţul american Michael Jackson, supranumit "regele muzicii pop", a murit pe 25 iunie 2009 la vârsta de 50 de ani în urma unei supradoze de medicamente prescrise.
Reprezentanţii fondului care administrează averea starului american au obiectat faţă de realizarea acelui documentar TV încă dinainte ca programul să fie difuzat săptămâna trecută. Potrivit documentelor depuse în instanţă, un avocat al grupului Disney a declarat în faţa reprezentanţilor fondului că utilizarea muzicii protejate de drepturi de autor a megastarului pop a reprezentat "o utilizare corectă", prin prisma naturii acelui documentar TV. Avocaţii fondului consideră însă că acest argument este "absurd".
"Dacă poziţia pe care grupul Disney o are despre utilizarea corectă a drepturilor de autor va fi acceptată, atunci o reţea de televiziune, un studio cinematografic sau un producător ar putea să realizeze un documentar despre Walt Disney în care ar putea să folosească, fără permisiunea grupului Disney şi în regim extensiv, imagini cu Mickey Mouse, Walt Disney şi din filmele produse de Disney", au declarat iniţiatorii procesului.
Ei au mai spus că acel documentar TV a folosit "cel puţin 30 de opere artistice protejate prin drepturi de autor", inclusiv imagini din videoclipurile pieselor "Billie Jean" şi "Thriller" şi o înregistrare video deţinută de fondul care administrează averea cântăreţului Michael Jackson.
Michael Jackson s-a clasat în ultimii cinci ani pe primul loc în topul Forbes al celor mai bogate celebrităţi decedate, cu venituri de 75 de milioane de dolari obţinute anul trecut graţie unui spectacol pus în scenă de compania Cirque du Soleil în Las Vegas şi lansării unui nou album postum.