A1 se transformă în „autostrada roller-coaster”

Patru degradări pe autostrada Timişoara – Lugoj şi noi tasări pe Orăştie - Sibiu. Este primul „bilanţ de primăvară” pe A 1, Nădlac – Sibiu. Cea mai nouă autostradă din România (aşa cum este ea construită, cu „întreruperi” între Margina şi Deva, şi între Sibiu şi Piteşti) suferă de „boala denivelărilor” şi poate fi deja numită „autostrada roller - coaster”.

Circulaţia pe o bandă a fost închisă ieri la kilometrul 286 al A 1, pe o porţiune de 100 de metri, pe sensul dinspre Sebeş spre Sibiu. Cauza este tasarea carosabilului, pe podul peste pârâul Pustia, din apropierea localităţii Cunţa, pe acelaşi lor pe care asfaltul s-a crăpat la o săptămână după inaugurarea cu scop electoral din noiembrie 2014, făcută în prezenţa lui Victor Ponta, pe atunci candidatul PSD la preşedinţia României. Tronsonul Cunţa – Sălişte a fost apoi închis mai bine de un an până la remedierea problemei.

CNAIR a anunţat că, în zona noii tasări apărute, circulaţia a fost restricţionată iar viteza a fost limitată la 60 de km/h. „Referitor la restricția de circulație instituită astăzi, 08.03.2017, pe A1, Orăștie – Sibiu, la km 286+400, Calea 2, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România precizează că traficul rutier se desfășoară în condiții de siguranță maximă pentru participanți pe banda 1.Restricția a fost instituită ca urmare a apariției fenomenului de tasare  în zona respectivă. Menționăm că reprezentanții din teritoriu ai CNAIR SA vor acționa pentru remedierea tasării, în următoarele zile, folosind mixtură la cald, astfel încât restricția să fie ridicată și traficul să nu mai fie afectat. De asemenea, precizăm că personalul tehnic monitorizează in permanență toate punctele sensibile aferente Lotului 3 al A1, privind evoluția degradărilor existente, iar unde este posibil se  intervine pentru diminuarea acestora” se arată într-un comunicat al CNAIR. Cu două luni în urmă, o altă zonă de pe acelaşi lot de autostradă a prezentat tasări ale carosabilului.

 

Probleme şi pe Timişoara – Lugoj

 

Toţi şoferii care au circulat în acest început de an pe A 1 spre sau dinspre Timişoara au simţit o denivelare care, la 130 km/h se transformă într-o adevărată trambulină (mortală în caz de polei) în dreptul nodului spre Buziaş. Este cea mai gravă deteriorare de pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Mai există încă trei, cel puţin, după cum spun oficialii zonali ai CNAIR. „Sunt patru cedări pe A 1, în dreptul unor lucrări de artă. Cea mai accentuată este în dreptul nodului spre Buziaş. Pe timp de ploaie sau în perioade cu polei, respectivele sectoare de drum sunt semnalizate corespunzător, iar limita de viteză în acele zone este de 80 de km/h. Toate cele patru degradări vor fi remediate de constructor, pe cheltuiala sa, deîndată ce vremea o va permite, probabil imediat după data de 15 martie”, spune Horaţiu Simion, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

O altă denivelare a apărut, anul trecut, tot pe A 1, dar pe sectorul Deva – Orăştie, în dreptul podului peste râul Mureş.