Un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitatea Nima, județul Cluj a fost țintuit la pat timp de două săptămâni după ce un consătean, căruia nu a vrut să-i strângă mâna, i-a ars un pumn şi apoi un şut în zona inghinală. După ce a zăcut 14 zile cu pungi de gheață pe locul vătămat acum, după ce şi-a mai revenit puţin, s-a hotărât să apeleze la justiţie şi să-l determine pe agresor să răspundă pentru gestul său.
În a doua zi de Paște, Sabo Alexandru aflat în vizită la un consătean a fost agresat de un individ la care lucrase în urmă cu vreo 2-3 ani. „Eu sunt lucrător la pădure, cu drujba, şi-n ziua respectivă mă aflam la un vecin. După ce a apărut dl. Ioan, patron din sat, acesta mi-a întins mâna, la care eu l-am refuzat zicându-i că nu dau mâna cu oricine. În urmă cu vreo doi-trei ani – când am fost angajat, pe-o vară, să păzesc vacile satului – am avut treabă la pădure şi l-am pus la ciurdă pe tata în locul meu, iar el a răspândit prin sat că de-aia sunt plătit de oameni, ca să merg la pădure. Ei bine, faptul că nu i-am strâns mâna l-a supărat atât de tare încât mi-a ars, pe loc, un pumn în gură şi m-a pus la pământ. Eu am ieşit din casă şi am pornit spre casă, însă după numai câţiva metri m-am trezit lovit în zona gingaşă, tot de el, de la spate, cu vârful pantofului. M-am prăbuşit din nou şi am zăcut, leşinat, preţ de câteva minute”, a povestit Sabo Alexandru pentru Gazeta de Cluj.. Tânărul mărturiseşte mai departe că a fost ridicat de patronul unui bar din sat, care a chemat salvarea de la Dej. „M-a dus salvarea la Spitalul Municipal, pe la ora unsprezece noaptea, unde am stat până a doua zi, sub perfuzii. Mi s-au dat de asemenea injecţii şi medicamente, iar după aceea mi s-a prescris tratament, acasă, acesta însemnând inclusiv pungi de gheaţă aplicate pe locul respectiv. Nu vă vine să credeţi, organele mele genitale au ajuns de mărimea unei mingi de handbal, plus ce dureri am suportat, zile la rând. Cred că nu există o suferinţă mai mare pe această lume. Şi, culmea – mi-a spus mai târziu un martor – când a fost certat de fiică-sa pentru că m-a lovit atât de rău, dl. Ioan i-a zis că a făcut ceea ce trebuie şi nici nu m-a lovit după cum meritam”, adaugă Alexandru.
„După un conflict spontan, victima, în vârstă de 30 de ani, a fost agresată în faţa barului din localitatea Nima, de un bărbat de 52 de ani. Loviturile primite de acesta au fost cu pumnii şi picioarele, una dintre ele în zona inghinală, astfel că tânărul a fost transportat cu ambulanţa la spital. Pe numele agresorului s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, a declarat Traian Morar, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.