A venit primăvara!

Bucureştenii au profitat de soarele generos de ieri şi s-au mutat în parc, pe biciclete, pe role, sau au stat întinşi pe iarba proaspătă.

După o iarnă lungă şi urâcioasă, primele semne de primă vară au trezit ieri în sufletele oamenilor dorul de ducă. Copii, părinţi, bunici au dat televizorul din apartamentele întunecoase pe o plimbare în parc, o vată de zahăr pe băţ, o bere la o terasă sau o cutie cu floricele. De altfel, în ultima duminică din această lună, mercurul termometrelor a urcat până la 190 C. Scăpate de iarnă, parcurile prind viaţă Ieri, Cişmigiul, Herăstrăul şi Parcul Tineretului au zumzăit de tineri pe role, biciclişti şi mame ce şi-au scos pruncii să se bucure de soare. „Atât am aşteptat, să dea un pic soarele, şi am şi ieşit. Şi ca dovadă că aerul curat de primăvară din Cişmigiu e sănătos, până şi Luca a început să zâmbească, el care e cam mofturos“, îşi alintă Elena băieţelul de câteva luni ascuns bine sub o păturică.

Până şi adolescenţii au uitat de calculatoare şi s-au refugiat pe băncile din bătrânul parc. Iar semnele că iarna e pe ducă au dat curaj bucureştenilor, care şi-au aruncat hainele groase şi au scos din şifoniere tricourile, scurtele de primă- vară şi fustiţele îndrăzneţe. Comercianţii, bucuroşi de clienţi Venirea primăverii a umplut de bucurie nu doar inimile copiilor, dar şi buzunarele comercianţilor. Terasele au început să prindă viaţă, chelnerii sunt mai activi, maşina de vată de zahăr huruie mulţumită, baloanele sub formă de iepuraşi se vând ca pâinea caldă, iar dulciurile mărunte nu fac faţă cererii.   „Era şi timpul să mai scoatem şi noi sărăcia din casă, că lungă a mai fost iarna asta“, spune bucuros de comenzi un vânzător ambulant din Heră strău. Sentimentele îi sunt împărtăş ite de un frate de suferinţă din Cişmigiu, care s-a declarat mulţumit de vânzările „care nu au unde să crească decât în sus“. Şi cum vremea se anunţă frumoasă, parcurile nici nu mai au cum să ducă lipsă de „clienţi“.