A treia mare bancă locală, un proiect mort în faşă

Fuziunea bancară care urma să creeze în România al treilea jucător din sistem ca mărime nu va mai avea, cel mai probabil, loc. Ieri, banca grecească Alpha Bank a anunţat că va propune sistarea fuziunii EFG Eurobank, din cauza implicaţiilor restructurării datoriei Greciei.

Concret, EFG Eurobank, banca elenă care deţine Bancpost, are o expunere de două ori mai mare decât Alpha Bank pe bonduri emise de statul elen, scrie Reuters, ceea ce face ca pentru Alpha fuziunea să nu fie convenabilă.

Decizia finală va fi luată de Alpha pe 27 martie, în cadrul unei adunări generale a acţionarilor. Implicațiile asupra băncilor locale

Filialele locale ale celor două bănci greceşti, Alpha Bank România şi Bancpost, deţineau cumulat active de 35 de de miliarde de euro şi 450 de unităţi, la finalul lui 2010. Prin valoarea activelor, noua entitate urma să fie al treilea mare jucător local.

Stoparea fuziunii anulează un proces amplu de restructurare a celor două bănci. Unirea operaţiunilor ar fi implicat o restructurare drastică a reţelei de unităţi şi o diminuare a numărului salariaţilor.

Noua întrebare este ce impact ar putea avea însă restructurarea datoriei Greciei asupra băncilor locale şi, în special, a Bancpost. Mihai Bogza, preşedintele băncii, spune că Bancpost a încheiat 2011 cu o capitalizare superioară mediei pe sistem şi că indicatorul de lichiditate permite băncii să nu fie afectată de evoluţia din Grecia.

De altfel, investitorii au încredere în stabilitatea financiară a celor doi jucători. În urma anunţului de ieri, cotaţia acţiunilor Alpha a urcat cu 5,63% iar cea a acţiunilor Eurobank cu 5%. Investitorii speculează că Alpha ar putea anunţa un nou proces de fuziune.