A trăit 26 de ani cu sora sa geamănă înfiptă în creier! Embrionul care s-a oprit din evoluție avea dinți, păr și oase

Cazul unei tinere din Statele Unite recent supuse unei operații pe creier mai puțin invazive a uluit lumea medicală. Diagnosticată inițial cu tumoare, femeia avea să afle cu stupoare că avea, de fapt, un teratom.

Studentă eminentă până în momentul în care a început să aibă dificultăți serioase în a înțelege ce se vorbește în jur sau ce citește, Yamini Karanam, din Statele Unite, a fost dignosticată inițial cu tumoare de glandă pineală. Medicii care o consultaseră nu reușeau însă să se pună de acord dacă, din cauza localizării sale, tumoarea era sau nu operabilă. Indecizia acestora a determinat-o să ceară ajutorul doctorului Hrayr Shahinian de la Skullbase Institute din Los Angeles.

Dr Shahinian ales s-o supună pe tânăra în vârstă de 26 de ani unei operații mai puțin invazive, o procedură aflată încă în faza de pionierat. A realizat o mică incizie în craniul pacientei iar cu ajutorul unui edoscop a pătruns în locul în care se afla tumoarea. Chirurgul a făcut atunci o descoperire ulitoare: tumoarea lui Yamini Karanam nu era una oarecare, ci un teratom, practic sora sa geamănă din care mai rămăsese doar o grămăjoară de oase, dinți și păr, după cum relatează presa de peste ocean.

Medicul a explicat că este vorba despre o tumoare de natură beningă și că tânăra își va reveni complet în urma intervenției la care a fost supusă. A mai precizat că a îndepărtat de-a lungul timpului peste 7000-8000 de tumori cerebrale, acesta fiind al doilea caz de acest gen din întreaga sa carieră. Yamini Karanam a declarat că deja se simte mai bine și că este fericită că a scăpat de „sora sa malefică” care a torturat-o enorm în ultima vreme.