A scris ISTORIE pentru Steaua și i-a transmis lui Gigi Becali: „Pe mine nu mă reprezintă FCSB sub nicio formă! Eu eu voi ține cu orice echipă împotriva căreia vei juca!”

Gabi Balint, fost mare jucător al echipei Steaua, a declarat că nu se simte reprezentat de FCSB, gruparea finanțată de Gigi Becali.

Gabi Balint a avut un dialog cu Gigi Becali și i-a transmis finanțatorului echipei FCSB că nu va ține niciodată cu echipa „roș-albastră”.

„Eu am ținut cu Craiova, recunosc. Crede-mă! Pentru că cei de la Craiova au avut această durere (n.r moartea lui Ilie Balaci). Și pentru că am antrenat acolo și pentru că am promovat echipa. Dar, eu recunosc, nu am nicio problemă. Pe mine nu mă reprezintă FCSB sub nicio formă! Eu eu voi ține cu orice echipă împotriva căreia vei juca! Pentru că și voi, de la FCSB, v-ați comportat foarte urât față de noi, legendele. Și simt că nu mă reprezintă această echipă!”, a spus Balint la Digi Sport.