Dragostea pentru locul natal l-a împins pe un indian la un gest extraordinar. A plantat de unul singur o pădure care astăzi se întinde pe o suprafaţă de 550 de hectare.
În anul 1979, Jadav Molai Payeng, din regiunea indiană Assam, a fost martorul distrugerii habitatului natural de către inundaţii. Avea 16 ani. Înţelepţii din tribul Mishing l-au învăţat că trebuie să reconstruiacă habitatul animalelor, pentru a conserva natura, scrie emunte.ro.
Astfel, tânărul indian, ajutat de bătrânii comunităţii, a început să planteze puieţi de bambus şi a continuat să facă acest lucru în fiecare zi, timp de 20 de ani. Mai mult decât atât, Payeng s-a asigurat că plantele vor fi în permanenţă udate, construind platforme deasupra fiecărui puiet, pe care a aşezat vase din pământ, găurite. De asemenea, pentru a se asigura că solul va fi fertilizat, acesta a adus în zonă termite, furnici şi râme.
După mai bine de 30 de ani, pădurea s-a extins, iar acum ocupă o suprafaţă de 550 de hectare. Guvernul indian a decis ca pădurea să poarte numele creatorului său, iar Payeng a ajuns o celebritate în ţara sa, fiind numit "Omul pădurilor din India", în anul 2012.
Povestea lui Payeng a atras atenţia şi unor regizori canadieni, iar în anii 2012 şi 2013, indianul a devenit protagonist în două filme documentare.