Peste 60 de deţinuţi de la Penitenciarul Miercurea Ciuc au început luni şcoala, ei având parte de o deschidere festivă, la fel ca în fiecare an, scrie Agerpres.
Clopoţelul a sunat pentru 26 de persoane private de libertate înscrise în clasele I-IV şi pentru 37 care urmează cursurile claselor V-VIII. Pregătirea elevilor-deţinuţi va fi asigurată în română şi în maghiară, atât pentru ciclul primar, cât şi pentru cel gimnazial, în colaborare cu Şcoala generală "Liviu Rebreanu" şi Şcoala generală "Petofi Sandor" din Miercurea Ciuc. Ca la "A doua şansă" Manualele după care se vor pregăti sunt adaptate programului de învăţământ "A doua şansă", pentru clasele I-IV, iar pentru ciclul gimnazial programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi baremuri de evaluare ca în toate şcolile din sistemul educaţional românesc. Interesul deţinuţilor de a se înscrie la şcoală este destul de ridicat, în condiţiile în care, la finalizarea cursurilor, primesc diplome de absolvire, recunoscute oficial, pe care nu se menţionează faptul că au fost obţinute în detenţie. În plus, fiecare dintre cei care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă. Deţinuţii de la Penitenciarul Miercurea Ciuc care urmează cursurile şcolare au între 21-46 ani şi au de ispăşit pedepse dintre cele mai diverse, de la furt şi tâlhărie, până la viol şi omor.