Legendarul Percy Sledge, care în 1966 înregistra „When a Man Loves a Woman”, una din cele mai celebre balade ale muzicii soul din toate timpurile, a murit la vârsta de 73 de ani.
Anul trecut fusese diagnosticat cu cancer de ficat, dar, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale, și-a reluat turneul.
Single-ul său de debut - When a Man Loves a Woman – a intrat în top 10 atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie. Într-un interviu acordat recent, Sledge rememora cum a decurs prima înregistrare a celebrei melodii: „Când am intrat în studio, tremuram ca frunza. Eram foarte speriat, deși practic era aceeași melodie pe care o fredonam fără nicio problemă când eram singur pe câmp”.
În afară „When a Man Loves a Woman“, Percy Sledge s-a remarcat cu piese precum „Warm and Tender Love“, „It Tears Me Up“, „Out of Left Field“ şi „Take Time to Know Her“.
„When a Man Loves a Woman“ l-a menținut în permanență în atenția publicului, aceasta fiind inclusă în coloana sonoră a mai multor filme, printre care The Big Chill și The Crying Game. În 1979, Bette Midler a înregistrat un cover al acestei piese, iar în 1991, versiunea lui Michael Bolton a ajuns pe prima poziție în topuri.
În 1989, Percy Sledge a obţinut Premiul pentru o Carieră de Succes decernat de Fundaţia Rhythm and Blues (R&B), iar în 2005 a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame.