Radu Bădică, unul dintre cei mai vechi pescari sportivi profesioniști de crap din România, a murit miercuri, 7 iulie, la doar 46 de ani.
Potrivit apropiaților, Radu Bădică s-a simțit rău ieri dimineață și s-a stins din viață în cursul serii. Era tatăl unei fete de 16 ani.
„Astăzi, fratele sufletului meu, Radu s-a dus mai repede la Dumnezeu. A fost cel mai generos și bun om pe care l-am întâlnit, o simfonie a bucuriei și a poftei de viața frumoasă! Un om splendid care avea darul și harul de a risipi orice îngrijorare sau tristețe! Te iubim, Grasule! Și îi invidiem pe îngeri căci ei sunt acum cu tine! Dumnezeu sa te mângâie si sa vegheze asupra familiei tale!”, a scris jurnalistul Oreste Teodorescu pe pagina sa de Facebook.
Legendarul Radu Bădică
Radu Bădică era considerat o adevărată legendă a pescuitului sportiv din România. A făcut parte dintr-un grup restâns care a pus bazele acestui sport în România. Deținător a peste 300 de trofee din diverse competiții, Bădică a fost membru în prima echipă care a reprezentat România la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, în anul 2000. În același timp, a practicat și judo, potrivit știripesurse.ro.
Dublu vicecampion național în Campionatul Național de Pescuit la Crap, Radu Bădică a câștigat de două ori Turneul celor 6 Cluburi din România. A pescuit pe majoritatea lacurilor mari din România și Europa, a format zeci de pescari și a fost o inspirație pentru mii de practicanți ai acestui sport.
A fost primul producător din România de momeală modernă pentru crap, numită „boilies", prima opțiune a pescarilor din toată lumea, vestitele "bile". A oferit consultanță multor proprietari care au luat lacuri seci și lăsate în paragină și au creat incinte de pescuit apreciate în toată Europa: Dyno Lake-Călărași, Lacul Corbu-Constanța, Sărulești, Moara Vlăsiei, Tâncăbești, Lacul Ianis, Hermes-Periș.