A murit după ce a căzut cu o mașină de OFF ROAD de la o înălțime de 100 de metri

O tânără de 26 de ani și-a pierdut viața, chiar de Ziua Muncii, într-un stupid accident cu un mașină folosită pentru concursurile de tip off-road, care a avut loc în județul Cluj.

Simona Candrea a ieșit de 1 Mai la distracție cu cei mai apropiați prieteni, în zona de munte de la Someșul Cald, județul Cluj. Polițiștii spun că SImona era pasionată de off road și că participa foarte des la curse prin păduri sau zone greu accesibile.

După investigație care a urmat accidentului s-a stabilit că Simona s-a aflat într-un autoturism modificat pentru astfel de curse de tip off road, pe locul din dreapta șoferului și purta cască de protecție. ”Au vrut să urce o pantă extrem de abruptă cu o mașină pentru off road. Când au ajuns aproape de culme șoferul a pierdut controlul acesteia fapt ce a făcut ca mașina să se prăvălească aproape 100 de metri pe panta pe care au urcat. În urma acestui fapt, tânăra a suferit leziuni foarte grave care au provocat decesul”, spune un polițist.

Un pasionat de off road susține că Simona nu a avut nicio șansă. ”Când cazi de la 100 de metri, prcatic nu mai ai nicio șansă. Mă mir că Abdoul a scăpat cu viață și fără răni grave. Am auzit că Abdoul a condus mașina de off road”, spune un pasionat de off road.

Autoturismul off road era condus de un prieten al familiei, de naționaliate arabă, care era și șeful tinerei care a decedat. Simona lucra în localitatea Gilău, la un atelier care se ocupă cu reparația cutiilor de viteză, patronat de omul de afaceri Abdul Rahim Jousouf Hadil.

”În jurul orei 12.30 poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în zona montană, în apropierea drumului județean 107S, a avut loc un accident soldat cu moartea unei tinere de 26 de ani, din localitatea Someșul Cald. Din primele informații reiese că victima era pasageră într-un vehicul off-road, care s-a răsturnat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.