A murit cel mai periculos criminal în serie din America. Adepţii lui Charles Manson făceau „graffiti” cu sângele victimelor

A murit cel mai periculos criminal în serie din America. Adepţii lui Charles Manson făceau „graffiti” cu sângele victimelor

Chiar dacă nu a comis personal nicio crimă, a fost declarat cel mai periculos criminal în serie din istoria Statelor Unite. Charles Manson a format, la sfârșitul anilor ’60, un cult religios alcătuit din hipioţi şi şi-a convins membrii să comită o serie de crime şocante. După ce victimele erau înjunghiate, adepţii lui Manson aveau obiceiul să scrie cu sânge, pe pereţii caselor, îndemnuri la revoltă.

Promiscuitate, este cu - vântul care poate caracteriza linia vieţii lui Charles Manson, mort ieri la vârsta de 83 de ani. Declarat cel mai periculos criminal în serie din istoria SUA, el a fost copilul unei prostituate alcoolice, Kathleen Maddox, care avea obiceiul să îl „amaneteze” pentru băutură. La vârsta de cinci ani a ajuns la orfelinat, după ce mama sa a fost arestată pentru jefuirea unui magazin de băuturi. După numai trei ani a fost recuperat de mamă, dar abandonat din nou la vârsta de 13 ani, când a ajuns din nou la orfelinat, după ce feneia care i-a dat viaţă l-a abandonat.

La 18 ani a avut prima tentativă de omor

Şi-a petrecut adolescenţa prin şcolile de corecţie din cauza jafurilor repetate pe care le făcea, iar la 18 ani a ajuns pentru prima dată în închisoare pentru furt de automobile. Acolo şi-a manifestat pentru prima oară tendinţele criminale, încercând să îşi asasineze colegul de celulă. A fost eliberat la vârsta de 20 de ani, iar peste un an s-a căsătorit cu o chelneriţă cu care a avut şi primul lui copil, Charles Manson Jr. După numai un an a fost arestat din nou, eliberat după şapte ani, s-a căsătorit din nou, a avut un nou copil, pe care l-a botezat tot Charles Manson.

Visa la un război între rasele umane

În închisoare a învăţat să cânte la chitară şi, după eliberare, a susţinut câteva spectacole în Los Angeles, încercând să se lanseze într- o carieră muzicală. Manson interpreta într-o manieră proprie versurile din cântecele formaţiei Beatles ca o chemare la revoltă, la anihilarea reciprocă a raselor umane (după melodia Helter Skelter- n.r.) şi îşi numea adepţii „Familia Manson”. Strângea lângă el mai ales tinere femei de la periferia societăţii, adepte ale mişcării hippie. A ajuns să locuiască cu mai multe astfel de tinere în aceeaşi casă, una dintre ele, Mary Brunner, născându- i cel de-al treilea băiat.

Soţia regizorului Roman Polanski, ucisă cu 16 lovituri de cuţit

În 1969, mişcarea lui Manson s-a radicalizat şi patru membri ai acesteia, au intrat în casa muzicianului Gary Hinman pentru a-l jefui. Nu au găsit nimic de valoare, aşa că l-au ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Ceea ce a şocat însă a fost ce au găsit poliţiştii la locul crimei: asasinii au scris pe pereţi îndemnuri la revoltă socială cu sângele victimei. După câteva zile, mai mulţi adepţi ai lui Manson au intrat în casa actriţei Sharon Tate, soţia regizorului Roman Polanski, care era însărcinată, pe care au ucis-o cu 16 lovituri de cuţit. Alături de ea au mai ucis patru prieteni ai acesteia, care se aflau în casă. La final au scris din nou cu sângele victimelor mesaje de revoltă. Ultimele două victime au fost soţii Leno şi Rosemary LaBianca, cu sângele cărora au scris mesajele „Rise” („Ridică-te”), „Death to Pigs” („Moarte porcilor”) şi „Healter Skelter” ( un mesaj conţinând o greşeală de ortografie, ce face referire la cântecul „Helter Skelter” al trupei The Beatles-n.r.).

Prins din întâmplare​

După cele 8 crime din vara anului 1969 care au şocat America şi întreaga lume, părea că asasinii vor scăpa neprinşi. Abia în 1971, poliţiştii au ajuns pe urmele lui Charles Manson şi asta dintr-o întâmplare. O membră a „familiei”, Susan Atkins, a fost arestată pentru prostituţie şi, în închisoare, aceasta a început să povestească despre oribilele acte comise în numele „religiei” lui Manson. Ceilalţi adepţi, în frunte cu Manson, au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pentru că in California a fost abrogată pedeapsa cu moartea în 1972, sentinţele au fost comutate în închisoare pe viaţă. Manson a continuat să câştige adepte chiar şi din spatele gratiilor, una dintre ele, Afton Elaine Burton (26 de ani), dorind chiar să se căsătorească cu el în urmă cu trei ani. Autorităţile au refuzat cererea, iar Charles Manson a murit ieri, la patru zile după ce fusese transferat din închisoare într-un spital. Printre puţinele persoane care au avut un gând bun pentru el, ieri, a fost Debra Tate, sora actriţei ucise în 1969, care a declarat că să se roagă pentru sufletul lui.

A inspirat două trupe de rock

Povestea dură a lui Charles Manson, împletită cu muzică şi sânge, a inspirat mai mulţi artişti celebri de-a lungul timpului. Cunoscutul rocker Marlyn Manson (foto), pe numele său real Brian Hugh Warner, a format apelativul trupei sale dintr- o combinaţie între numele actriţei Marlyn Monroe şi al lui Charles Manson. De altfel, rockerul este născut în acelaşi an, 1969, în care adepţii lui Manson au făcut oribilele crime. Şi trupa Guns ‘N Roses s-a inspirat din viaţa celebrului criminal. Artiştii au înregistrat un cover după un cântec al lui Charles Manson, intitulat „Look at Your Game, Girl”, ce a fost inclus pe albumul „The Spaghetti Incident?”, din 1993.

Ne puteți urmări și pe Google News